Destiny...

Cateodata as vrea sa cred in destin. Ce bine ar fi daca as sti ca este cineva acolo sus care are un plan pentru mine si tot ce trebuie sa fac eu este sa il descopar...asa as avea siguranta ca insemn ceva pe acest pamant si ar disparea senzatia ca ii fac umbra degeaba.
Planuri si vise...probabil de asta imi place linistea noptii si intunericul ei. Doar in bezna imi pot contura ideile si  imi pot pune viata "la cale"...

De multe ori ma intrebam unde gresesc de nimic nu imi iese asa cum vreau eu. Acum cred ca stiu. Stiu ca nu stiu EXACT ce vreau, stiu ca nu m-am axat pe o idee, pe un plan. Stiu ca nu am muncit indeajuns ca sa am ce imi doresc. Stiu ca nimic nu imi cade din ceruri si ca totul trebuie obtinut prin munca... nu imi dau seama de ce mi-a luat atat sa realizez asta, doar in toti cei 26 de ani care m-au batut nu mi s-a demonstrat contrariul. Nu e ca si cum avea sa se schimbe ceva acuma... imi vine sa rad... si parca nu e rasul meu! Ca sa imi gasesc o scuza...as putea sa spun ca entuziasmul meu a scazut sub nivelul marii in lungile luni de zile in care am asteptat cu sufletul la gura actele. Este si asta o metoda de a te umili si de a te face sa te simti neputincios in fata unor institutii.

Si totusi... de ce sa mint? Multe lucruri frumoase (extraordinare chiar) s-au intamplat in lungile luni in care am asteptat diploma de licenta, certificatul de conformitate si alte documente. Oare ce s-ar fi intamplat daca imi veneau toate actele exact cand aveam nevoie de ele? Why think about it now? Poate asa a fost sa fie..poate tot raul este spre bine...poate aveam nevoie de mai mult timp pentru mine...
                                                                                                                Maybe it`s destiny...

“It is not in the stars to hold our destiny but in ourselves.”  William Shakespeare